În ianuarie 2005, un simplu program al Ministerului Culturii şi Cultelor - Fondul Cultural Naţional - se transformă într-o instituţie nouă, a cărei existenţă s-a dovedit, încă de la început, o provocare totală: o funcţionare de tip anglo-saxon, într-o ţară balcanică. Modelul anglo-saxon înseamna preluarea unui mecanism de finanţare care este separat de autoritatea centrală şi, în egală măsură, obţinerea unei finanţări pe bază de concurs.
Această nouă instituţie este Administraţia Fondului Cultural Naţional, chemată să adopte strategiile care permit sprijinirea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale cu impact naţional şi internaţional şi să acopere, prin finanţări nerambursabile, necesităţile crescute de resurse financiare ale iniţiatorilor acestora.
Impulsionarea creaţiei culturale contemporane şi facilitarea accesului la cultură sunt obiective prioritare ale Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru perioada 2006-2007.
Ca instituţie publică subordonată Ministerului Culturii şi Cultelor, Administraţia Fondului Cultural Naţional oferă în fiecare an finanţări nerambursabile artiştilor, instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfăşoară activităţi culturale.
Administraţia Fondului Cultural Naţional sprijină proiecte provenite din 12 arii culturale: arte vizuale şi arhitectură, activităţi muzeale, cultură scrisă, teatru, dans, muzică, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, management cultural şi formare profesională, educaţie, intervenţie şi diversitate culturală.
Întocmirea proiectelor pentru Administraţia Fondului Cultural Naţional este o modalitate de a intra într-un anumit ritm, de a prezenta proiectele din timp, de a le previziona pentru un an sau pentru mai mulţi, de a căuta finanţatori sau parteneri.
Participarea la această competiţie este şi un bun prilej de a exersa capacitatea de a scrie proiecte, de a căpăta antrenamentul necesar pentru alte solicitări, mult mai complicate, cum ar fi programul Uniunii Europene „Cultura 2007".
Confruntată cu o provocare de o asemenea importantă, Administraţia Fondului Cultural Naţional şi-a propus consultări permanente cu reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor şi cei ai instituţiilor culturale, dar şi identificarea unui corp de experţi la care să facă apel cu prilejul fiecărei sesiuni semestriale de finanţare.
Experţii sunt sunt cei care evaluează proiectele şi decid care dintre acestea vor fi finanţate.
Prima sesiune de finanţare organizată de Administraţia Fondului Cultural Naţional s-a încheiat în data de 15 noiembrie 2006 şi a reprezentat câteva premiere absolute. Mai întâi, suma alocată a fost fără precedent pentru România: 20 miliarde de lei vechi. În anii precedenţi, sumele acordate prin Fondul Cultural Naţional nu au depăşit 50% din valoarea sumei actuale. Apoi, spre deosebire de anul 2005, când au fost finanţate 33 de proiecte, anul acesta au fost declarate câştigătoare 93 de proiecte.
A doua sesiune de finanţare organizată de A.F.C.N . a propus 11 arii culturale pentru candidaţii interesaţi, trei dintre acestea fiind declarate pentru prima oară ca arii eligibile pentru finanţare: educaţia, intervenţia şi diversitatea culturală.
Pentru sesiunea de finanţare 2007, concursul s-a derulat în două etape: una dedicată evaluării conţinutului, calităţii proiectelor culturale şi o a doua etapă destinată componentei juridic-financiare a documentaţiilor prezentate.
Numărul de proiecte culturale finanţate în anul 2007 este de 110. Repartizarea acestora pe arii culturale este următoarea:
|
Aria eligibilă
|
Număr de proiecte
|
|
Activităţi muzeale
|
12
|
|
Arte vizuale şi arhitectură
|
14
|
|
Dans
|
3
|
|
Diversitate culturală
|
3
|
|
Educaţie culturală
|
12
|
|
Intervenţie culturală
|
4
|
|
Muzică
|
14
|
|
Management cultural şi formare profesională
|
9
|
|
Patrimoniu imaterial
|
11
|
|
Patrimoniu cultural naţional
|
16
|
|
Teatru
|
12
|
Consiliul AFCN este organismul decident al Administraţiei.
El este numit pe o perioadă de doi ani de către Ministrul Culturii şi Cultelor si cuprinde 11 membri, dintre care 4 sunt reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice, Guvernului României şi ai Institutului Cultural Român, iar 7 sunt reprezentanţi ai ariilor culturale finanţate: activităţi muzeale, arte vizuale şi arhitectură, dans, management cultural şi formare profesională, muzică, patrimoniu imaterial, patrimoniu cultural naţional, teatru, educaţie, intervenţie şi diversitate culturală.
A.F.C.N.
Str. Barbu Delavrancea nr. 57
Sector 1, Cod poştal 011353
Bucureşti
Tel. / fax: 021.230.00.29, e-mail contact@afcn.ro, www.afcn.ro